Upside Down te invită la workshop!

Upside Down te invită la workshop!

septembrie 7, 2014 by upsidedownro - Niciun comentariu

upside down upcycling workshop

Upside Down înseamnă o idee creativă şi îndrăzneaţă: folosim materiale neconvenţionale – banner, mesh stradal, cutii de suc şi de lapte, camere de cauciuc – cărora le dăm o nouă viaţă, transformându-le în genţi, portofele, sacoşe, coperte şi multe altele. Mai pe scurt, promovăm conceptul de upcycling.

Ce este Upcycling, cum şi de ce facem asta? Dacă eşti licean din Iaşi, poți afla asta în week-end-urile 2 – 3 şi 9 – 10 Noiembrie 2013. Workshop-urile vor fi organizate în primul spațiu de co-working pentru artiștii ieșeni, Meru (Bld. Carol, nr. 3).

În fiecare din cele două zile, timp de 3 ore vei lua parte la discuții și activități despre moduri inedite de reutilizare a deșeurilor. Vom realiza împreună obiecte cu „susul în jos”, vom discuta despre Upcycling și ce alte soluții pentru deșeuri putem implementa în Iași.

Noi venim cu tot ce e necesar, pe tine te aşteptăm doar cu voia bună. În plus, ai şansa să iei acasă cu tine un premiu surpriză.

Te-am convins deja? Intră pe site-ul www.upside-down.ro (sau aici) până pe 28 Octombrie 2013 şi completează în formularul de înscriere câteva cuvinte despre tine şi motivaţia ta de a participa la work-shop-urile de upcyling.

Atelierele de upcycling Upside Down vor fi implementate în cadrul proiectului câştigător în competiţia naţională „Idei din Ţara lui Andrei”, un proiect de responsabilitate socială Petrom România.

Ne vedem acolo!