portofel all in, prelata de camion, prelata de tir, upcycling, upside down

Portofel ALL IN

iulie 15, 2015 by upsidedownro - Niciun comentariu

You asked, we listened & now, we deliver.

În martie vă intrebam – fără gând rău – ce aveţi în portofele, deoarece ne-am propus să creăm produse bazate pe experienţele de zi cu zi pe care le aveţi cu obiectele purtate. Vrem să vă mulţumim pentru răspunsuri şi pentru timpul luat în a completa chestionarul. Fiecare răspuns ne-a fost util în crearea noului model de portofel din prelată de camion, pe care am ales să îl denumim ALL IN, deoarece chiar încap de toate în el.

V-am întrebat ce v-ar plăcea să aibă portofelele voastre, dar momentan nu au, iar voi ne-aţi răspuns:

“Mi-aș dori să fie compartimentat foarte bine.”

“Un sistem mai eficient de depozitare a monedelor astfel încât să nu devină prea gros în cazul în care am mai multe.”

“2 compartimente diferite de bancnote”

“Un spaţiu ceva mai lung în care să încapă talonul de la maşină…fără să îl indoi ;)”

“Ar fi fain să încapă şi buletinul ăsta românesc…care ce-i drept e cam mare…”

Portofelul ALL IN este construit de Olivia Alexandriuc pe baza conceptului inedit al Oanei Roşioru, care a reuşit să aducă într-un singur produs, următoarele specificaţii:

– 2 compartimente pentru bancnote

– 2 compartimente pentru buletin şi talon auto

– 4 buzunare pentru carduri

– 1 buzunar pentru monede cu închidere prin fermoar metalic

portofel talon auto monede

Portofelul este gândit pentru a permite o utilizare cât mai bună a materialului de prelată şi obţinerea unei cantităţi cât mai mici de deşeuri, conform principiului de design sustenabil. Prelata, odată dată jos de pe camion, continuă să îşi păstreze proprietăţile fizico-mecanice: rezistenţa mare la temperaturi extreme, la sfâşiere şi la tracţiune şi impermeabilitatea – ceea ce face din orice portofel Upside Down unul BadAss.

Aspectul urban al modelului dat de liniile drepte ale cusăturilor, de zgârieturile – patina timpului şi kilometrilor parcurşi de prelata de camion, de fermoarul metalic şi accentele de culoare îndrăzneţe îl recomandă drept potrivit ambelor sexe.

De la prima utilizare, compartimentarea bună îţi dă feelingul că portofelul a fost gândit ca un proiect de amenajare interioară, dar abordat în ordine inversă, atacând provocarea de a construi spaţiul minim în jurul “mobilei”, “bibelourilor” şi “corpurilor de iluminat”. În acest mod, portofelul este creat a.î. să facă faţă mai multor funcţii şi nevoi, putând fi purtat lejer atât în buzunarul de la pantaloni, cât şi în genţi.

all in wallet, portofel all in, prelata de camion, prelata de tir, upcycling, upside down

ALL IN Wallet. All your necesities held snuggly in your wallet.